Ma intriga aceasta expresie inca de mult. Am ajuns la concluzia ca exprima un fel de pesimism temporar dar in cel mai ciudat fel. De ce armasari si nu pisici sau alte animale. Caii au mai fost folositi pe post de simbol in Calatoriile lui Gulliver si atunci cu un inteles care imi ramane ascuns. Dar nu vreau sa discut aceasta problema cavalinica ci vreau sa discut despre ultima oara cand am sarbatorit Pastele Cailor.
Era o perioada in care lenea si plictisul se instalsera de mult timp, vointa si dorinta aparent intrasera in post , chiar post negru. Innumaram clipele ca ouale dar toate de culoare gri care se spargeau unule pe altele in incercarea de a deveni mai incitante prin felul in care treceau. Dar erau niste oua tari fara posibilitatea de a da nastere la alte posibilitati fie ele favorabile mie sau nu, oua seci.
Dar eu aveam inmormantata in plictiseala totusi o dorinta care se zbatea. Dar aceasta dorinta urma sa fie sacrificata ca un miel pe altarul neputintei, pe altarul sanselor ratate si pe cel al timpului nefavorabil. Dar desi eu cautam singurul ou rosu din multimea de oua gri el se incapatana sa ramana ascuns. Si stiam ca oul se va inrosi cu cat dorinta mea va cresta mai mult si mai mult. Dar pentru a resui sa-mi eliberez si implini dorinta era necesar sa urc o Golgota cu o cruce magnetica in spate asa ca ma multumeam sa exclam uitand-ma spre varf care demult era linia orizontului: Fir-ar el sa fie de Pastele Cailor! incet cu incet vointa se apropia de rastignire.
Dar ce m-a enervat mai mult era faptul ca soarta se prefacea intr-un iepuras nevinovat si desi imi rodea la arborele posibilitatilor de zor , el totusi imi statea in fata zambind nevionvat inocent parca spunandu-mi cand esuam : Coincidenta!
Si cand speranta de a reusi deveni nu mai mult decat balega de cal am spart mormantul dorintei cu crucea si atunci am reusit sa vad cum dorinta devenea realitate si ma simteam ca in zi de sarbatoare. Ranile vointei se inchisera pe loc si buzele arse de dorinta , devenira rosii de placere.
Atunci am sarbatorit Pastele cailor cand una din dorintele mele cele mai arzatoare a devenit realitate desi vointa era rastignita de lene si lipsa de putere. Cum am sarbatorit? Am sarbatorit adapandu-ma ca un miel din vinul lui Bacchus. Rasul si euforia m-au invadat si de atunci ma hranesc cu ele. Ele sunt propria mea lumina pe care o aprind de la bricheta personala din buzunarul din dreptul inimii.
P.s : Paste fericit!
